Cîrciumaru: PSD nu va capitula și va deveni mai puternic

Senatorul Florin Cîrciumaru a transmis un mesaj public imediat după trecerea moțiunii de cenzură. Acesta deplânge soarta românilor și este convins că Partidul Social Democrat va fi mult mai puternic pe viitor.

În ciuda rezultatului votului de astăzi, Partidul Social Democrat nu va capitula, ci va strânge rândurile, în perioada următoare, va deveni mai puternic pe scena politică din România. PSD va asista cum PNL și USR, ajutate de Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta, vor distruge programele de guvernare aflate în derulare, programe benefice pentru cetățeni. PSD a trecut, de-a lungul timpului, prin situații și mai critice și, de fiecare dată, a reușit să se reconsolideze și să revină la guvernare datorită oamenilor pregătiți de care dispune.
Probleme nu vor fi însă pentru PSD intrat în Opoziție, ci pentru românii care vor fi nevoiți să strângă din nou „cureaua” și să suporte iar măsurile de austeritate anunțate deja de PNL (PDL).

Mai mult, fără un guvern stabil, România se va afunda într-o cruntă criză politică ceea ce va duce la instabilitatea economiei țării. Astfel, toată munca și tot progresul înregistrat de România sub Guvernarea PSD se vor duce „pe apa sâmbetei”, iar românii vor reveni la nivelul de trai din 2009”, a arătat Cîrciumaru.

Articolul precedentA căzut Guvernul! Deputatul de Gorj ”de aia merită parlamentarii pensii speciale”, alături de Dăncilă până la final
Articolul următorWeber: Trebuie să ne mobilizăm pentru a da României un președinte social-democrat