Cîrciumaru și Vîlceanu, grav răniți: I-a bătut legea de i-a ascultat cu urechea

Luări de poziție, mesaje ferme, asigurări tansmise cetățenilor. Sau altfel, tobe, trâmbițe, lozinci, toate acestea pentru urechile alegătorului revoltat. Care de aia are urechi, să audă, iar subconștinentul să-i transmită toate aceste mesaje țipătoare în momentul în care va avea ștampila de vot la dispoziție. 

Cazul Rotaru va mai fi discutat mult timp la Târgu Jiu, politicieni, societate civilă, mass media, mai toată suflarea urbei așteaptă o decizie în povestea urâtă a directorului ”pedichiură”. Dincolo de o revoltă sinceră, populația a primit și multă manipulare. Diversiune pe pâine, plus o presiune pusă pe primarul Marcel Romanescu, cel căruia i s-a cerut să ”curețe” imediat Primăria de orice urmă de Marian Rotaru, directorul Direcției de Patrimoniu. Imediat, în secunda doi, Rotaru trebuia să dispară din instituție, iar Romanescu era obligat să se ocupe de treaba asta. De altfel, senatorul Florin Cîrciumaru a spus, peste tot pe unde a avut ocazia să se adreseze populației, că el ar fi rezolvat rapid problema. Nici un cuvânt care să exprime un regret, o scuză adresată alegătorului. Totuși, fostul edil de la Lelești a ajuns în Primăria Târgu Jiu cu acordul lui Cîrciumaru. Mai mult, fapta incalificabilă s-a petrecut în mandatul de primar al actualului senator. Președintele PSD Gorj a ținut-o una și bună: el ar fi făcut ordine imediat. La un moment dat, în timpul unei emisiuni difuzată la TV SUD, același Cîrciumaru a spus că Romanescu trebuie să meargă în fața consilierilor locali cu un proiect de hotărâre prin care să îl demită pe șeful de la Patrimoniu. Senatorul găsise soluția, problema părea ca și rezolvată, numai să mai vrea și primarul în funcție. Acesta a fost mesajul către cetățean, omul de rând trebuia să priceapă un singur lucru: edilul-șef se prezintă cu hârtia, consilierii votează, iar Rotaru pleacă din Primăria Târgu Jiu. Pe aceeași pistă, a unei hotărâri de consiliu, a mers și președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu. Deputatul liberal a anunțat că aleșii partidului din Consiliul Local vor iniția și susține un asemenea act. Surpriză, proiectul a fost semnat de doar 2 consilieri PNL, deși sunt 5 în Consiliu. Vorbe, doar atât, mai toți specialiștii spun că soluțiile propuse de Cîrciumaru și Vîlceanu nu există. Legea nu prevede asemenea proceduri. Asta susține și Romanescu, primarul deferindu-l pe Rotaru Comisiei de Disciplină. ”Întrebați, orice primar, orice consilier din mediul rural știe că nu este legal. Poate a modificat domnul Vîlceanu legea. Cum poți să vii cu un asemenea proiect? Dacă dădeau măcar un telefon la un secretar de primărie, oricare. Nu cred că ar fi găsit un secretar de primărie din Oltenia,ori din țară, care să nu știe că nu are bază legală”, a spus, la Gorj TV, Romanescu.

n.red. – imaginea care ilustrează materialul este un trucaj

Articolul precedentRomanescu, despre bustul lui Nicolaescu: Cred că a fost făcut în memoria domnului Cîrciumaru
Articolul următorBombă! Aparegio este la un pas de insolvență