Cîrțu, deloc impresionat de Anzor : Nu m-a dat pe spate. Aștept altceva. Să vină cu ceva mai mult decât alții

 

Sorin Cîrțu, fost președinte aș CSU Craiova, nu a fost impresionat de evoluția lui Anzor Mekvabishvili în meciul cu Sepsi și spune că antrenorul a luat decizia corectă atunci când l-a schimbat. Reamintim, georgianul a ajuns în această iarnă în Bănie, Mihai Rotaru achitând 750.000 de euro pentru transferul lui.

Nu m-a dat pe spate… Exact ceea ce a făcut antrenorul, a meritat să-l schimbe. N-a apărut cu nimic… Singura chestie pe care am remarcat-o la el, și mi-a plăcut acest lucru, au fost niște apariții în zona de finalizare, s-a cuplat foarte bine cu atacantul central, cu Markovic, cam în perioada cât a fost Markovic pe teren.

El, împreună cu Mitriță, la faza golului egalizator, influențează foarte mult acea centrare pe care o dă Vlădoiu, avem foarte mulți jucători apăruți în careu la faza respectivă și ei au blocat într-un fel fundașii centrali, iar balonul acela a trecut și a ajuns la Markovic. A influențat pozitiv și a avut un mare aport la acea fază de egalare.

Cam asta am observat de la el. În rest, nu a ieșit cu nimic în evidență, aștept altceva de la un mijlocaș central. Dacă a fost transferat, să vină cu ceva mai mult decât a făcut sau ar face Mateiu sau alt jucător din zona respectivă”, a spus, pentru Fanatik, Cîrțu.

Articolul precedentMititelu anunță un nou transfer la FCU Craiova
Articolul următorPrognoza ANM pentru o lună. Meteorologii Accuweather estimează ninsori la început de aprilie