Cîrțu, după instalarea lui Rădoi: Vreau 12 puncte din următoarele patru jocuri. Ce e așa mare presiune?

Sorin Cîrțu, președinte de onoare la CSU Craiova, vrea, după instalarea lui Mirel Rădoi antrenor, maximum de puncte în următoarele patru etape.

 

„La modul în care suntem noi acum, cu punctele pe care le avem și meciurile care au fost disputate, îți dai seama că e prea puțin pentru pretențiile Universității Craiova.

Media de puncte de acum poate să fie îmbunătățită. Ai acum patru jocuri, am discutat cu toată lumea și a spus că punem presiune dacă cerem 9 puncte, doar că eu nu vreau 9 puncte, vreau 12 puncte! Vine și partida cu Oțelul Galați, iar din următoarele patru meciuri, ai trei pe care le joci acasă și unul pe teren neutru.

Ce e așa mare presiune pe jucătorii Universității Craiova când cei din club cer aceste puncte? Cerințele noastre sunt pertinente, sunt plauzibile! V-am spus, ai trei meciuri acasă și unul care e în deplasare și e pe teren neutru, la Clinceni, pentru că nu joci la Slobozia.

De ce nu ne-am impune și am câștiga 3 puncte cu Slobozia? Aici sunt lucrurile care trebuie făcute! Dacă ai făcut 12 puncte acum, echilibrezi media punctelor făcute până acum”, a spus, pentru Fanatik, Cîrțu.

 

Trupa din Bănie urmează să întâlnească pe teren propriu Poli Iași, duminică, 2 februarie, Universitatea Cluj, miercuri, 5  februarie, ”tot acasă”, după care Unirea Slobozia, sâmbătă, 8 februarie, la Clinceni, iar la 15 februarie, la Craiova, Oțelul Galați.
Articolul precedentCîrțu anunță reîntoarcerea lui Mirel Rădoi: Mi-a dat mesaj. S-a înțeles cu clubul, vine azi
Articolul următorPoli Iași se prezintă la Craiova cu un antrenor nou