Cîrțu, mesaj amar după Dinamo: Noi am ratat obiectivul major. Există riscul să nu intrăm în play-off

C.S. Universitatea Craiova a învins, joi seara, în Capitală, Dinamo Bucureşti, 6-1, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I de fotbal.

Golurile:
Cosmin Matei (’64 – penalty)/Alexandru Cîmpanu (‘9), Andrei Ivan (’45 – penalty), Jovan Markovic (’46), Nicuşor Bancu (’57), Gustavo Di Mauro Vagenin (’65) şi Atanas Trică (’88).

 

În ciuda victoriei categorice, președintele CSU Craiova, Sorin Cîrțu, a avut o reacție în care a reamintit că obiectivul principal, câștigarea campionatului, a fost ratat, mai mult, echipa se luptă pentru a intra în play-off.

În repriza a doua cu CFR, și în meciul ăsta, a fost exact Universitatea aia pe care o vrem toți. Eram favoriți cu Dinamo, dar 8 meciuri le-am pierdut, deși eram tot favoriți, iar pe teren nu a fost mare diferență în comparație cu ce s-a întâmplat în seara asta. Așa că suntem pățiți. (…) Cu atitudinea asta trebuie să mergem și pentru următoarele 5 partide din sezonul regulat. Trebuie să rămânem conectați la obiectivul de a intra în play-off, asta e realitatea, să o acceptăm, chiar dacă nu suntem de acord cu ea și am fi vrut mai mult. Există încă riscul să nu intrăm în play-off. Obiectivul nostru major a fost acela de a câștiga campionatul. Dar, recunoaștem că nu mai avem șanse și l-am schimbat pe parcurs”, a spus, după joc, la GSP Live, fostul internațional. 

Articolul precedentPercheziție la o locuință din Gorj! Droguri de mare risc pentru cluburi și petreceri private
Articolul următorBiden: Americanii din Ucraina ar trebui să plece ACUM