Sorin Cîrțu, președintele de onoare al echipei din Bănie, anunță, după ce Adrian Rus a punctat decisiv în meciul cu Țara Galilor, că jucătorul a semnat prelungirea contractului cu Craiova. Totodată, oficialul trupei patronate de Mihai Rotaru a avut cuvinte frumoase la adresa tânărului David Matei.
”Rus cred că e într-o stare bună, a semnat și contractul de prelungire. E cel mai bun transfer pe care l-am făcut. E clar, e un punct de vedere personal, e pe spiritul nostru, al Craiovei. M-am bucurat pentru Rus. Și noi ne-am mirat în primă fază că nu a fost chemat. A profitat de accidentarea lui Racovițan. Matei e pe o pantă ascendentă, el a dat imboldul la acel meci decisiv cu U Cluj. Faptul că a fost chemat la națională, pentru el a fost o stare așa… E pe pantă ascendentă, să o țină tot așa. Are și el de câștigat, are toată lumea. Și noi avem mult de câștigat prin prestația lui.
Hagi a vrut să vorbească cu mine când a mai fost la Craiova. Am stat de vorbă vreo oră, mi-a explicat ce vrea, mi-a cerut păreri, cum văd eu jucătorii Universității. Am schimbat așa niște păreri pozitive. Să sperăm că merge din ce în ce mai bine, ăsta e drumul”, a spus Cîrțu.





























