Cîţu anunţă sesizarea organelor de anchetă: România a avut două bugete, după metoda Al Capone

Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că vor fi sesizate organele de anchetă, după ce s-a descoperit că în ultimii trei ani s-a folosit un buget dublu, după metoda lui Al Capone. Acesta a precizat că datele reale i-au depăşit cele mai pesimiste aşteptări.

Am stat şi m-am uitat să văd care este situaţia datelor reale. Am avut discuţii şi cu partenerii internaţionali. Ca o concluzie: cam tot ce am găsit a depăşit cele mai pesimiste aşteptări ale mele. Am aflat că situaţia reală nu era cunoscută sau anticipată nici de partenerii noştri internaţionali. România, în ultimii trei ani, a fost condusă după două bugete. A fost un buget, cel prezentat în Parlament, şi un al doilea care avea toate informaţiile reale, pentru finanţarea baronilor locali. Metodă folosită de Al Capone, de a avea un registru pentru Fisc şi unul pentru el. (…) Dragnea, Vîlcov şi Teodorovici ştiau că banii nu vor ajunge la investiţii. (…) Studiem posibilitatea sesizării organelor de cercetare penală pentru constituirea unui grup infracţional organizat’‘, a declarat ministrul Finanţelor.

Articolul precedentReţinut! Cu permisul suspendat, a condus direct până în beciul poliţiei
Articolul următorEdilitara, în slujba oraşului sau în campanie pentru Viorica Dăncilă?