Cîțu, la Târgu Jiu: Mă voi ocupa să promovez Gorjul. Zona are nevoie de investiții pentru că a fost uitată. Și nu din întâmplare

Premierul Florin Cîțu a transmis că se va implica pentru dezvoltarea Gorjului pe viitor, prin investiții și investitori. Prezent la Târgu Jiu, unde au avut loc alegeri interne în organizația județeană a PNL, primul ministru a spus că Oltenia a fost o zonă subfinanțată, și nu din întâmplare, ci pentru a fi ținută sub pixul baronilor locali.

Zona dumneavoastră are nevoie de investiţii pentru că a fost uitată. Nu doar Gorjul ci şi Vîlcea, Mehedinţi, Dolj şi Olt. Nu a fost ceva din întâmplare, a fost o strategie politică, voită, de a păstra această zonă subfinanţată şi sub pixul unui baron local. Această vreme a trecut. Ştiţi foarte bine că Oltenia este zona în care, în PNRR, sunt incluşi bani pentru gaze. Faptul că dumneavoastră şi judeţul vecin, Hunedoara, aveţi această problemă, că trebuie să retehnologizăm, eu aş vedea-o ca pe o oportunitate, nu ca pe o problemă. Trebuie să ne gândim cum vrem să dezvoltăm Gorjul, cum va arăta Gorjul în perioada următoare. Lumea se schimbă, trebuie să ne schimbăm, trebuie să devenim deschişi să primim investiţii şi mă voi ocupa să promovez Gorjul. Aşa cum investiţii au venit şi-n alte zone din România, sunt sigur că vor veni şi aici”, a declarat Cîţu

Articolul precedentRepublica Moldova: Blocul comuniștilor și socialiștilor, înfrângere severă la alegerile parlamentare
Articolul următorMilioane de euro, degeaba! Rovinărenii se scaldă în Jiu, primarul Filip transformă ștrandul într-o ruină