Ciucă: Nu există banii necesari pentru ca până la finele anului să poată exista o soluţionare a revendicărilor salariale

 

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri, că până la finalul acestui an nu există resurse financiare care să satisfacă revendicările salariale ale categoriilor de bugetari care protestează în ultimele săptămâni, anunță AGERPRES.

 

În momentul de faţă, se lucrează la nivelul fiecărui minister pe limitele bugetare care au fost distribuite de Ministerul Finanţelor, astfel încât construcţia bugetară pentru anul viitor să poată acoperi atât partea de finanţare a investiţiilor, cât şi partea de cheltuieli bugetare, aici intrând şi anvelopa salarială. Modul în care se va lua decizia la nivelul Guvernului, probabil se va finaliza prin a avea toate cifrele pe masă şi ulterior să se ia o decizie. În acest moment, este clar că nu există banii necesari pentru ca până la finele anului să se întâmple o soluţionare a revendicărilor salariale”, a spus liderul liberalilor. 

Articolul precedentTârgu Jiu: Un nou protest al salariaților de la ”Statistică”
Articolul următorPetev, înainte de meciul cu Oțelul: Nu va fi ușor, va fi un meci greu. Noi vom căuta cele trei puncte