Ciucă promite locuri de muncă bine plătite: Nu putem să mergem la infinit cu salariul minim

 

Premierul Nicolae Ciucă transmite că Guvernul are deja planificată o serie de măsuri ce vizează crearea de noi locuri de muncă. „Nu putem să mergem la infinit cu salariul minim”, a subliniat primul ministru.

Crearea de noi locuri de muncă reprezintă un element central al agendei Guvernului, temă despre care am discutat în toate consultările noastre, şi avem nevoie ca salariaţii români să depăşească acel prag deja foarte obişnuit de salariu minim. Nu putem să mergem la infinit cu salariul minim. E o măsură pe care am asumat-o la nivelul coaliţiei, cât şi prin măsurile pe care noi le luăm în Guvern. Avem ca obiectiv să determinăm românii care lucrează în alte ţări să fie atraşi de mediul economic din România şi să se întoarcă acasă, ca să îşi ducă o viaţă normală alături de familii. În acest sens locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite, cu obiectivul de a micşora cât mai mult posibil şi, de ce nu, de a ajunge la acelaşi nivel de salarizare precum ţările din vest”, a declarat, marți, în intervenţia de la Forumul privind investiţiile, organizat de Consiliul Investitorilor Străini (FIC), premierul.

Articolul precedentLa loc comanda! Autorul accidentului de la Prefectură rămâne în arest
Articolul următorS-a stins din viață scriitorul și publicistul gorjean Alex Alexandru