Filipe Coelho, antrenorul Craiovei, crede cu tărie în calificarea juveților în grupele Europa Legue, în urma meciului din Armenia, de joi seară, partidă retur a dublei cu Ararat-Armenia.
„Suntem fericiţi că suntem aici, înseamnă că am făcut lucrurile bine, doar echipele mari sunt prezente în această fază a competiţiilor europene. Ştiu că vom înfrunta o echipă puternică, una care evoluează pe teren propriu acum, dar chiar cred că ne putem califica în grupele Europa League.
Trebuie să jucăm mai bine decât gazdele, am analizat meciul precedent cu ei, vom încerca să facem lucrurile altfel, strategic, dar şi adversarii vor face acelaşi lucruri, aşa că va fi un meci echilibrat, nu am nicio îndoială. Detaliile şi mentalitatea vor face diferenţa.
Ambiţia face parte din ADN-ul nostru, nu am putut să mă plâng că nu a existat ambiţie până acum. Avem ocazia de a face istorie pentru club, ne dorim mult şi credem în asta. Terenul este foarte bun. Sunt un antrenor care caută soluţiile, nu problemele.
Ştim că ne confruntăm cu un adversar dificil, dar vrem să facem oraşul nostru fericit. Nu jucăm de plăcere, ci pentru a ne îndeplini obiectivele, dar nu trebuie să resimţim presiunea, ea nu ajută jucătorii, ei trebuie să se simtă confortabil şi meciurile trebuie să fie cel mai bun lucru al săptămânii, nu cel mai rău”, a declarat portughezul.
Partida Ararat-Armenia – Craiova, meci returi din play-off-ul Europa League, este programat de la ora 19:00.




























