Poziționare a Colegiului Medicilor Gorj în urma reacțiilor publice generate de cazul medicului Gheorghe Neață, chirurg la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Organizația profesională reamintește că Justiția va fi cea care va da verdictul în speța amintită, ”considerând nefiresc catalogarea unei întregi categorii profesionale drept șpăgari”.
”Colegiul Medicilor din județul Gorj este Organizația profesională care reprezintă toți medicii cu drept de practică din Gorj și aici vorbim de toți medicii care timp de 1 an și jumătate au dus greul unei pandemii indiferent de locul de muncă: cabinet medicină de familie, ambulatoriu sau spital. Despre acuzațiile care se aduc domnului dr. Neață Gheorghe, Colegiul Medicilor din județul Gorj face precizarea că este o anchetă penală în curs și numai justiția poate să se pronunțe în acest caz, considerând nefiresc catalogarea unei întregi categorii profesionale drept <<șpăgari>> sau folosirea acestei ocazii de către oricine pentru accentuarea faliei ce pare să despartă categoria medicilor de cea a pacienților. Suntem împreună pentru a asigura servicii medicale de calitate și un viitor medicinii gorjene”, au transmis reprezentanții Colegiului Medicilor Gorj.
Reamintim, o instanță a Tribunalului Gorj a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Gheorghe Neață, acesta fiind bănuit de comiterea a 13 infracțiuni de luare de mită.