Colonelul jandarm Ioan Vîrciu, de la IJJ Arad, și fiul său, Vlad Vîrciu, au donat plasmă după ce s-au vindecat de COVID-19. Aceștia nu au ezitat să sară în ajutorul celor infectați cu noul coronavirus, oameni pe care îi înțeleg mai bine decât alții.
Jandarmeria Arad a relatat gestul celor doi, tată și fiu:
”Un jandarm şi fiul său donatori de plasmă după ce s-au vindecat de Covid-19.
Este vorba despre colonel Vîrciu Ioan, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad și fiul său Vlad.
S-au infectat în același timp, nu știu cum, însă au manifestat forme ușoare ale bolii.
Au fost internați în același salon de spital, împreună cu mai mulți pacienți infectați cu SARS Cov 2 și care manifestau forme mai grave ale bolii. Ioan și Vlad s-au implicat și i-au ajutat pe aceștia cum au putut, chiar dacă și ei se aflau sub tratament.
– <<Le puneam masca cu oxigen când nu puteau respira bine. Am văzut mulți oameni suferinzi și când am primit mesajul de la Centrul de Transfuzii Sanguine Arad, în care ne rugau să donăm plasmă, nici eu nici fiul meu nu am stat pe gânduri și am plecat imediat știind că plasma cu anticorpi prelevată de la noi, este un real ajutor pentru pacienții care manifestă forme grave ale bolii, mai ales pentru cei care sunt în stare critică și sunt dependenți de ventilatoare>>, mai spune Ioan.
Vlad, fiul lui Ioan, spune:
– <<M-am gândit la familia mea! Dacă aveam nevoie și noi de plasmă, poate era cineva dispus să doneze.
Mă bucur enorm că am putut ajuta, iar gândul că plasma prelevată de la mine poate salva viața unor semeni, mi-a dat incredere că vom învinge în această luptă inegală.
Trebuie să avem cât mai multe arme împotriva acestui inamic nevăzut>>.
Ioan și Vlad îi îndeamnă pe toți cei care s-au vindecat de Covid 19, să le urmeze exemplul și să doneze plasmă. Sunt mulți oameni care au nevoie urgentă de acest produs sanguin”.