Radu Burnete, consilier prezidenţial, spune că statul român nu are probleme cu banii şi în niciun caz nu are probleme în a se finanţa, situație în care este exclus să existe întârzieri pe zona de pensii şi salarii, însă avertizează că într-o astfel de situație putem ajunge.
”Statul român nu are probleme cu banii şi în niciun caz nu are probleme în a se finanţa. (…) Din punctul meu de vedere, e exclus să existe întârzieri pe zona asta de pensii şi salarii. Dar dacă nu facem nimic şi dacă nu redresăm bugetul nostru, acolo ajungem, într-un an, doi de zile. Nu e de joacă cu chestia asta. Noi trebuie neapărat să reducem acest deficit şi destul de repede”, a spus, la Antena 3, Burnete.