Continuă lucrările la școlile și grădinițele din Târgu Jiu

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, vrea că preșcolarii și școlarii din Târgu Jiu să beneficieze de condiții mai bune la toamnă, odată cu începerea noului an școlar. Edilul-șef a precizat că vor continua investițiile la grădinițele și școlile prinse în proiecte, lucrările nu vor fi blocate din cauza coronavirusului.

Avem termene foarte clare în contractele pe care le-am semnat cu aceste societăți. Pe de altă parte, fac un apel la cei care administrează aceste societăți să asigure toate condițiile de protecție pentru salariați, însă nu voi putea bloca lucrările din municipiu, mai ales că o parte dintre ele sunt lucrări care trebuiesc finalizate până la 1 septembrie. Și aici mă refer la grădinițe, școli sau alte edificii pentru învățământ care la 1 septembrie trebuie folosite de elevii din municipiul Târgu Jiu. Putem să acceptăm anumite întâlniri, anumite înțelegeri pe care trebuie să le facem, dar la 1 septembrie, așa cum le avem contractate, lucrările respective trebuie să fie finalizate. Avem două grădinițe în acest moment, în Olari și Mioriței, avem o grădiniță în 1 Mai Vest, sunt în licitație sau s-a terminat perioada de depunere a ofertelor pentru grădinița de la Colegiul <<Ion Mincu>>, avem o grădiniță în Hidrocentralei. Avem lucrarea, care este puțin în întârziere, la Școala <<Ștefulescu>>. Toate acestea vor continuă”, a spus, pentru Radio Infinit, Romanescu.

Edilul a subliniat că nu trebuie blocată economia Românie, în situația delicată în care ne aflăm: ”lipsa activității nu face altceva decât să pună o presiune suplimentară pe bugetul asigurărilor sociale sau pe bugetul ministerelor de resort”.

 

 

Articolul precedentAnunț important al IPJ Gorj
Articolul următorReacție oficială: Cursurile nu se reiau la 6 aprilie!