Copila de 13 ani lăsată însărcinată, internată într-un centru special. Va naște acolo

Minora de 13 ani din Negomir, care este însărcinată în urma unor relații sexuale cu un bărbat de 63 de ani, a fost plasată în grija celor de la Protecția Copilului Gorj. Copila va rămâne într-un centru maternal o perioadă mai lungă de timp, urmând a beneficia de suport specializat, atât ea cât și bebelușul ce se va naște. Aceasta are două surori mai mici, iar reprezentanții Direcței pentru Protecția Copilului Gorj vor efectua o anchetă socială pentru a se stabili dacă se impune și instituționalizarea acestora. Bărbatul cercetat pentru raport sexual cu un minor a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi anchetatorii să facă propunerile legale.