Consiliul Județean Gorj reia acțiunile birocratice ce se vor concretizate prin reabilitarea Casei Tineretului din Târgu Jiu, imobil al cărui proprietar este. După două tentative eșuate, Compania Națională de Investiții a deschis timid ușa în caz, dar ce este mai greu de abia urmează.
Dintr-o listă de sinteză burdușită de tot felul de solicitări și intenții, reabilitarea Casei Tineretului trebuie să fie introdusă în procedura de achiziție publică.
Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean, se declară optimist, nădăjduind că ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Atilla, va sprijini demersul autorității județene.
”Așa cum știți, Casa Tineretului este acceptată, din luna august 2019, în lista sinteză de investiții și sper ca de data aceasta, după ce se depune documentația, să fie introdusă, așa cum a fost introdusă și Casa de Cultură a Sindicatelor, în procedura de achiziție publică, pentru că tot județul și municipiul Târgu Jiu are nevoie de acest edificiu. Cred că o să am înțelegere de la ministrul Cseke Attila, de la doamna director a Companiei Naționale de Investiții, și sper ca anul viitor să putem bifa ca fiind începute lucrările la acest important obiectiv”, a precizat, pentru presa locală, Popescu.