Costi ”praz”, celebrul suporter al echipei Pandurii, a fost înmormântat la Cimitirul Municipal

Constantin Șomîldoc, suporterul echipei Pandurii Târgu Jiu cunoscut și drept ”omul cu prazul de la tribuna mare”, a fost înmormântat miercuri, 5 octombrie, în Cimitirul Municipal.

Mare iubitor al formației fanion a Gorjului, Costi a bătut țara în lung și lat pentru a fi alături de jucători, însă, din păcate, o boală necruțătoare l-a învins după ani de luptă, perioadă în care nu a încetat să creadă că ”pandurii lui” vor reveni în fotbalul adevărat.

Câțiva dintre cei cu care a suferit pentru fotbal, alături, în tribunele stadioanelor, au ținut să îi aducă un ultim omagiu:

 

Profund îndurerat am aflat de moartea neașteptată a camaradului nostru. Nimeni nu este întrebat când dorește să plece din această lume. Din păcate, problemele de sănătate au câștigat meciul cu fratele nostru. Mulți au avut ocazia să-l cunoască în Tribuna O pe vechiul <<municipal>> acolo unde obișnuia să vină la meciuri cu celebrul praz! Noi am avut ocazia să stăm umăr lângă umăr cu fratele nostru la meciuri prin toată țara. Chiar săptămâna trecută m-am întâlnit cu el în Piața Centrală și a rămas să ne vedem pe data de 18 Octombrie 2022 la procesul de faliment al clubului nostru de suflet. Din păcate, fratele nostru n-a mai avut răbdare și a ales să meargă acolo sus în brigada domnului Valeriu Andronache”, a transmis Cătălin, unul dintre tinerii suporteri ai echipei din Târgu Jiu, cel care a așezat o eșarfă cu însemnele clubului pe stâlpul funerar.

 

DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ ÎN PACE, COSTI!

 

IMAGINI:

 

Articolul precedentAUR a propus reintroducerea uniformelor în învățământul preuniversitar
Articolul următorLa loc comanda! Românii din străinătate nu vor putea obține, curând, cazierul online