Covasna: Grupul statuar Mihai Viteazul a fost profanat

 

Grupul statuar Mihai Viteazul din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, Covasna, unde aproximativ 200 de persoane au sărbătorit vineri împlinirea a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon care a consfințit destrămarea Imperiului austro-ungar şi unirea Transilvaniei cu România, a fost profanat de persoane necunoscute, a transmis, sâmbătă, Agerpres.

Pe soclul statuii s-a scris TRIANON 1920 și a fost desenat un steag roşu-alb-verde.

Cel care a semnalat incidentul a fost preşedintele Asociaţiei „Calea Neamului” din Braşov, Mihai Tîrnoveanu, inițiatorul manifestării de vineri.

Soclul Statuii Voievodului Mihai Viteazu din Sfântu-Gheorghe profanat, vopsit cu steagul Ungariei. Probabil au lucrat noaptea, pe furiş, după manifestarea solemnă a românilor din centrul oraşului…asta e replica lor provocatoare! Solicităm organelor de anchetă să-i găsească pe făptaşi şi Primăriei să înlăture grabnic urmele jalnice ale profanarii” , a transmis, pe fabenook, Tîrnoveanu.

 

Foto:

 

Articolul precedentTârgu Jiu: S-au lovit în intersecție
Articolul următorTârgu Jiu: Înapoi, la normalitate. Viața socială își reintră în drepturi în orașul lui Brâncuși