Un salariat al ISU Dolj, pompier din Craiova în vârstă de 39 de ani, a fost transportat la spital, vineri seara, după ce autospeciala în care se afla ca pasager a fost lovită de un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, tot din Bănie.
”Autoturismul condus de tânărul de 21 de ani, din Craiova, pe strada Arieș, la intersecția cu strada A.I. Cuza din Craiova, a intrat în coliziune cu autospeciala de pompieri, condusă de un bărbat de 43 de ani, din Craiova, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
Din impact, autospeciala a fost proiectată într-un autoturism care circula din sensul opus de mers.
În urma accidentului, un bărbat de 39 de ani, pasager dreapta față în autospecială a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.