Alex Mitriță nu mai continuă la CSU Craiova. Jucătorul s-a transferat în China, la Zhejiang Professional FC. Plecarea lui Mitriță a fost consfirmată chiar de Mihai Rotaru, acționarul principal al clubului din Bănie.
”Noi n-am câștigat niciun ban. Noi suntem pe pierdere 5 milioane de euro. Putem să mai acoperim din această pierdere de 5 milioane de euro. Noi, operațional, ăștia sunt banii. Bugetele sunt publice. Am câștigat niște bani, dar banii deja i-am cheltuit pe transferuri.
Da, o să luăm ceva să-l înlocuim pe Mitriță. El și Baiaram au produs 40 de goluri. Atacanții ne-au produs 3 goluri. Pleacă Mitriță, trebuie să luăm un atacant care să producă măcar 15-20 de goluri și încă o bandă care să producă. Suntem în negocieri destul de avansate cu doi atacanți. Nu e niciun atacant român”, a declarat omul de afaceri, la Digi Sport.
Se vor acoperite și alte posturi
”Ne mai dorim unul sau doi fundași centrali în funcție de sistemul pe care îl va juca Mirel Rădoi. După 1 iulie avem un agreement, ne vom așeza la masă, dar Băsceanu, conform înțelegerilor avute, va fi jucătorul Universității Craiova.
Lucrăm agresiv, credeți-mă. Dar vorbim cu jucători cu sume de transfer importante. Ei, fiind de valoare că altfel nu s-ar cere bani, este foarte greu să-i convingi să vină. Noi sperăm să rezolvăm, noi chiar suntem agresivi pe piață de ceva timp.
Este treaba staff-ului tehnic, știu că Mario Felgueiras se ocupă de ceea ce înseamnă departamentul de scouting pe portari. Întotdeauna ne dorim să fim mai buni. În momentul ăsta negocierile noastre sunt avansate cu doi atacanți și un fundaș central. Trebuie să închidem, la mijloc suntem bine ca număr și valoare. Mai vine un jucător la mijloc, bănuiți cine, dar nu vi-l spun acum”, a spus șeful CSU.