CSU Craiova a terminat la egalitate cu Petrolul Ploieşti, scor 0-0, duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a patra a Superligii de fotbal.
Echipa lui Mihai Rotaru ar fi urcat pe primul loc al clasamentului, în cazul unei victorii.
Îngrijorător, elevii lui Costel Gîlcă nu au trimis niciun şut pe spațiul porții adversarilor în acest meci, dar rămân neînvinşi în campionat.
Gîlcă: Sunt dezamăgit, nu acesta este drumul
„Am jucat prost. Am demonstrat că nu putem juca la 3-4 zile, cum îmi doream eu. Cred că ne trebuiau două echipe. Am fost neputincioși, s-a văzut și în teren. Sunt dezamăgit și cred că acesta nu este drumul pentru a te lupta la titlu. Trebuie să schimbăm tot, mentalitatea, atitudinea. (…) În a doua repriză am pus presiune, dar nu am putut marca. Niciodată nu introduc un jucător din primul minut până nu îl întreb. Eu îmi asum decizia de a începe cu un prim 11, dar și ei trebuie să-și asume că sunt 100%. (…) Sperăm să-i avem și să vină cât mai repede (despre noi transferuri – n.red.). Și cu jucătorii pe care îi avem, eu zic că ne trebuie mult timp să ne perfecționăm. Și din punct de vedere fizic mai avem mult de lucru. Sunt dezamăgit și cred că acesta nu este drumul pentru a te lupta la titlu. Trebuie să schimbăm tot, mentalitatea, atitudinea”, a declarat, după meci. tehnicianul.