Craiova irosește o mare șansă în lupta pentru titlu. Ouzounidis: Am meritat să pierdem

 

Academica Clinceni a învins C.S. Universitatea Craiova, 1-0 (0-0), duminică, la Călăraşi, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

Academica a obţinut primele sale puncte în play-off în urma autogolului lui Marius Constantin (minutul 53), la centrarea lui Adrian Popa.

Marinos Ouzounidis, antrenorul oltenilor, a considerat, după meci, că victoria gazdelor a venit firesc în urma unei prestații pline de greșeli a echipei sale.

Am obținut ceea ce am jucat, nu am meritat, am făcut multe greșeli și am meritat să pierdem. Când joci din trei în trei zile nu prea știi situația jucătorilor. Dar am făcut multe greșeli, nu am făcut ceea ce am pregătit înaintea meciului. Am încercat să atacăm după trei pase, rezultatul e corect.

Nu am spus nimic despre titlu, nu spun nici acum. Trebuie să încercăm să ne recuperam agresivitatea. Azi a fost cu adevărat un joc prost pentru noi.

Am avut o zi proastă, dar eu nu mă pot plânge, jucătorii au avut atitudine. Trebuie să fim împreună, cu toții pierdem, cu toții câștigăm. Trebuie să acceptăm asta.

Trebuie să ne gândim la noi, la recuperarea motivației. Să ne uităm la rezultatele contracandidatelor ar fi o mare greșeală.

Azi am fost o echipă goală de conținut. Cred că am făcut cel mai prost meci de când sunt aici”, a declarat tehnicianul elen.

Articolul precedentGalerie foto: Accident! A murit în seara de la Paști! Alți doi grav răniți au ajuns la spital
Articolul următorNervoși de sărbători: Și-a dat foc la casă după o ceartă cu soția