Crede că Petev ar putea duce titlul de campioni naționali la Craiova

Ovidiu Burcă, fostul antrenor al echipei Dinamo București, vede o luptă în patru pentru câștigarea SuperLigii la fotbal, ediția 2023/2024.

 

FCSB, dacă va continua așa, o văd principala candidată la titlu. CFR, deși a schimbat foarte mult, antrenorul, grupul de jucători nu mai e aceeași, chiar dacă în ultimele meciuri n-a avut consistență, eu îi văd și pe ei intrând în luptă.

Avem și Craiova, care are un antrenor nou, care a transferat și niște jucători interesanți. Probabil și Farul, pentru că am văzut că și acolo s-au transferat jucători și cunoscându-l pe domnul Hagi și conceptul pe care-l are nu e exclus să-i vedem și pe ei în lupta pentru titlu. Deci va fi interesant și acolo”, a spus Burcă, potrivit sport.ro.

Reamintim, CSU Craiova întâlnește Farul Constanța, duminică seara, în primul meci oficial din 2024. Din păcate pentru olteni, surse sportive susțin că este puțin probabil ca Vladimir Screciu să poate evolua în urma accidentării suferite la sfârșitul anului trecut, într-un meci cu UTA Arad.
Articolul precedentU.E. a limitat plățile în numerar
Articolul următorContinuă ancheta DGA! Socrul deputatului Radu Miruță, acuzat de luare de mită