Creștere semnificativă a numărului firmelor dizolvate

Datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că numărul firmelor dizolvate a crescut cu 26,23%, în primele 11 luni din 2025, până la 51.805, faţă de 41.039 în perioada similară din 2024.
În niciun judeţ nu a fost consemnată scădere a numărului de dizolvări.
Creşterile cele mai semnificative ale numărului de dizolvări s-au înregistrat în judeţele Maramureş (plus 55,6%), Olt (plus 52,03%), Alba (plus 49,19%), Bihor (plus 44,93%) şi Vâlcea (plus 43,73%).
Domeniul de activitate cu cele mai multe dizolvări de firme, în perioada ianuarie-noiembrie 2025, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde au fost raportate 11.433 de dizolvări la nivel naţional.
Articolul precedentRânca: Doi tineri transportați la spital în stare gravă. S-au răsturnat cu ATV-ul
Articolul următorCesionarea dreptului de culegere a ciupercilor crește veniturile Romsilva. Regia are încasări dincolo de domeniul silvic