Croitoru, despre vehiculata demitere de la FCU: ”Nu simt nicio presiune. Tragem linia în iarnă”. Ce spune Mititelu

Marius Croitoru, antrenor FCU Craiova, pare convins că va continua la echipa din Bănie, poziție expusă public după ce s-a vehiculat că ar urma să fie schimbat. Acesta a precizat că în iarnă se va face o analiză și, în funcție de rezultate, se vor respecta cele stipulate în contract.

Nu simt o presiune pentru postul meu. Eliminarea din Cupă a fost ca la meciul cu Steaua, am avut cinci ocazii mari, singuri cu portarul. La penalty-uri nu am ce să le reproșez băieților. Nu știu ce a apărut în presă, eu nu am discutat nimic cu domnul Mititelu. Eu am clauză în contract să tragem linia în iarnă. În iarnă, în cazul în care nu sunt în grafic, lucrurile sunt simple. Până în iarnă sunt la Craiova, dar sunt ferm convins că voi fi și pe mai departe”, a declarat antrenorul.

 

De altfel, și patronul Adrian Mititelu dă asigurări că se va continua cu Croitoru pe bancă.

 

– Informațiile(intoxicările) apărute în media, în legătură cu așa zisa iminenta demitere a antrenorului principal Marius Croitoru sunt doar dezinformări caracteristice unui segment de presă, preocupat de invenții și răutăți.
-Nu a existat și nu există astfel de intenție din partea clubului.
Mai mult, avem încredere în munca depusă de antrenorul Croitoru și suntem încrezători ca ne vom realiza obiectivul propus”, a precizat șeful de la FCU. 

 

Articolul precedentSidibe (FCU Craiova) pleacă la FCSB
Articolul următorAfacere PNL Gorj: Fostul șef de la Decathlon Târgu Jiu numit secretar de stat la ”Energie”