CSU Craiova a pierdut al doilea meci în campionat, la Mediaș, în fața FC Hermannstadt. Rădoi: Neputință!

 

FC Hermannstadt a învins  CS Universitatea, scor 1-0 (0-0), joi seară, la Mediaș, în ultimul meci al etapei a opta a Superligii.

Golul a fost marcat de Paraschiv, în minutul 50.

În urma acestui joc, CSU Craiova se situează pe poziția a opta din clasament, cu 11 puncte, cu precizarea că oltenii au un meci mai puțin disputat.

RĂDOI: CEI DE LA HERMANNSTADT NE-AU DAT O LECȚIE IMPORTANTĂ

Dacă ar fi să caracterizez într-un singur cuvânt meciul nostru: neputinţă! Nu ştiu dacă a fost lipsă totală de atitudine, e clar că cei de la Hermannstadt ne-au dat o lecţie importantă în seară asta. În prima repriză, n-am avut posesie. Nu am făcut prea multe lucruri pentru a merita nici măcar un punct. Suntem nemulţumiţi de felul cum am arătat în seara asta. Ocupăm primul loc la pase greşite, cu peste 80%. Prefer să pierd cu un scor mai mare, dar să realizăm ceva. Putem mult mai mult, dar şi adversarul a jucat pe acelaşi teren şi nu a dat atâtea pase în aut sau la adversar. Dacă ceva a lipsit în ultimii ani la această echipă, a fost constanţa. Un duş rece, să ne trezim, un lucru pozitiv. Aş vrea puţin mai mult curaj, dar probabil că trebuie să vină şi de la mine, să le dau soluţii. Ar fi uşor să-i găsesc doar pe ei vinovaţi şi nu e aşa. Vinovatul principal în seara asta sunt eu! Nu-mi convine, dar totul pleacă de la mine. Au fost câteva ocazii, dar mai mult pe fondul valorii individuale, nu pe ce am pregătit. Se pare că nu am fost destul de concentrat şi nu am reuşit să le transmis băieţilor”, a spus, după joc, antrenorul echipei finanțată de Mihai Rotaru.

Articolul precedentFost primar de comună din Oltenia, găsit împușcat în bucătăria locuinței
Articolul următorImportant! Perioada de aplicare a schemei de plafonare la energie și gaze a fost extinsă