CSU Craiova câștigă la Sepsi și are planuri mari. Neagoe: Ne vom bucura cu patronul

 

CSU Craiova s-a impus în fața formației Sepsi, scor 2-1 (0-0), vineri seară, la Sf. Gheorghe, partidă din etapa a V-a, ultima din turul play off-ului Superligii.
Echipa finanțată de Mihai Rotaru a deschis scorul în minutul 49, prin Alex Crețu, acesta punctând cu un șut de la 16 metri.
 Markovic a dublat avantajul în minutul 66 după o pasă excelentă de la Roguljic. Atacantul a driblat portarul și a împins mingea de la 6 metri în poarta rămasă goală.
Cei de la Sepsi au redus din diferență în prelungiri, prin Marius Ștefănescu, care a reluat în gol, de la 8 metri.

Eugen Neagoe: Am reușit să ne surprindem adversarii

Cred că e o victorie meritată. Vreau să îi felicit pe băieți pentru atitudinea pe care au avut-o, au interpretat perfect jocul. Am discutat mult cu ei zilele acestea. Am încercat să ne surprindem adversarii, cred că am și reușit. Și Elvir Koljic, și Baiaram au jucat foarte bine. Noi nu avem titulari și rezerve, alegem în funcție de adversari și de cum se simt ei la antrenamente. Mateiu nu s-a simțit bine, dar a intrat cu dureri și a jucat bine, a ajutat echipa. Sigur, nu trebuia să primim acel gol, pe final, dar ăsta este fotbalul.

Sunt mulțumit, îi felicit, pentru că au intrat cu atitudine foarte bine. Markovic și Roguljic sunt cei care au marcat în etapa trecută, contra Rapidului, dar am considerat că e mai bine să nu intre din prima. Atunci când au intrat, s-a văzut, au făcut diferența. Cred că dacă era puțin mai inspirat, Markovic mai reușea să marcheze un gol. Dar oricum cred că e o victorie meritată, o victorie frumoasă. Acum, vor avea și ei două zile libere. Mâine vom face refacere și apoi vor avea liber, pentru că duminică este o zi importantă, este botezul fiicei lui Andrei Ivan și nunta și trebuie să fie apți. Ne vom bucura cu patronul, pentru că a promis că dacă vom câștiga va veni și el la nuntă”, a spus tehnicianul.

Sorin Cîrțu – președinte CSU: Examene de maturitate

”Țelul nostru e locul 2 deocamdată, să vedem și ce se întâmplă mâine. Sunt niște examene de maturitate pentru jucători, trebuie să arate că au învățat ceva din anii ăștia care au fost.

Avem șanse la locul doi și trebuie să ne luptăm pentru el. Toate cele trei meciuri care vin acum, de fapt pentru asta ne-am luptat cu Rapid și cu Sepsi, ca să ne putem lupta și să ne facem niște speranțe pentru retur”.

Articolul precedentTârgu Jiu. Încătușați pentru tâlhărie! Au vrut să recupereze o datorie și riscă închisoarea
Articolul următorProfesorul Mircea Coșea, verdict dur: România va ajunge la incapacitate de plată