CSU Craiova întâlnește Dinamo București duminică, de la ora 16:00, într-o partidă din cadrul etapei a XVI-a, prima a returului sezonului regular.
Va fi meciul de debut al bulgarului Ivaylo Petev pe banca oltenilor, iar patronul Mihai Rotaru anunță că a întârziat plata salariilor, fiind nemulțumit de rezultatele din ultimele etape.
„Nu avem probleme de disciplină și nu am avut niciodată la Universitatea Craiova. Nu cred că vom avea. Nu și-au luat salariile de trei săptămâni și nimeni n-a ridicat mâna să întrebe de ce. Nici nu ar avea curajul să o facă.
Am încercat să folosesc și această formă să îmi exprim nemulțumirea, să încercăm toți să înțelegem că e un semnal. <Bă, dacă după 10 ani omul ăsta nu ne dă salariile poate e o problemă>.
Eu speram că o să le dau după o victorie în meciul cu FC U. Din păcate n-am această ocazie. Nu există. Până nu văd că echipa se așază nu discutăm. Nu e vorba de bani, ci de uzul meu de a ieși puțin din tipar. Suporterii protestează într-un fel, media într-un fel”, a spus, pentru Fanatik, Rotaru.