CSU Craiova, meci egal în Gruia, cu CFR. Neagoe: Ăsta este fotbalul, nu este anul nostru

CFR Cluj și Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, scor 1-1, duminică seară, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“, meci din cadrul etapei a VII-a din play off-ul Superligii.
Clujenii au deschis scorul prin Muhar, care a reluat cu capul, nemarcat, de la 6 metri, o centrare a lui Cristi Manea (minutul 66, 1-0).
Echipa lui Mihai Rotaru a restabilit egalitatea prin Andrei Ivan, reluare cu latul din 6 metri, după ce reușita sa a fost validată de VAR (minutul 70, 1-1).

 

Eugen Neagoe – antrenor principal CSU Craiova: Meritam cele trei puncte

Sunt dezamăgit de rezultat, cred că meritam cele trei puncte, chiar dacă prima repriză a fost echilibrată. În repriza a doua ne-am creat vreo patru ocazii mari de a marca, cred că am fost echipa mai bună. Ăsta este fotbalul, cred eu că jucăm fotbal, i-am dominat, posesie mai bună ca ei, am avut 20 de șuturi spre poartă și 5 pe spațiul porții, ei au avut 13 și 3 pe spațiul porții. Ăsta este fotbalul, nu este anul nostru. Meritam să câștigăm și acest joc, și pe cel din tur, de la Craiova, și cu FCSB. Fotbal am jucat, ocazii ne-am creat, acum, că nu am reușit să marcăm mai multe goluri, este foarte adevărat.

Ne dorim să urcăm în clasament, mai sunt trei jocuri. Noi suntem de vină că nu am reușit să câștigăm, ocazii imense în repriza a doua. În momentul când nu marchezi goluri în deplasare și împotriva campioanei… Trebuie să marchezi două-trei goluri ca să câștigi, e o echipă bună. (…) Sincer, cred că am destulă experiență să nu mă sperii așa ușor. Farul este o echipă bună, aseară a câștigat fără drept de apel împotriva Rapidului, vom vedea, să ne refacem cât mai rapid. Sper să reintre și Silva, sigur îl vom avea și pe Crețu, cred că vom fi bine la ora meciului”, a spus, după joc, tehnicianul.

Articolul precedentÎnainte, Târgu Jiu! Obiectiv îndeplinit: Handbalistele de la CSM câștigă și echipa continuă în Liga Florilor
Articolul următorRomânia, exportator net de energie electrică în primul trimestru din 2023