CSU Craiova nu a putut închide meciul cu Chindia. Rădoi: Avem o problemă de ordin mental

CSU Craiova a terminat la egalitate, marți seara, întâlnirea cu Chindia Târgoviște, scor 1-1, meci disputat la Ploiești, restanță din etapa a VI-a a Superligii.

Craiovenii au deschis scorul în minutul 13, prin Alex Creţu, care a reluat cu capul, de la 6 metri, o centrare venită de pe stânga, de la Vătăjelu.

Daniel Popa (Chindia) a restabilit egalitatea în minutul 90. Atacantul a scăpat din marcajul lui Benga și a înscris nestingherit de la 10 metri.

Foarte important, în minutul 69, la 1-0 pentru CSU, Vladimir Screciu, fundașul echipei din Bănie, a fost eliminat după ce a fost penalizat cu două cartonașe galbene într-un minut.

MIREL RĂDOI, LA CALD:

”S-a terminat cu un scenariu negru, pe care nici adversarul nu-l avea în minte dacă îl puneam să aleagă. Am pierdut două puncte! Au fost greșeli imense, inadmisibile. Dacă asta facem de atât timp și nu înțelegem… Probabil ăsta e nivelul nostru. Pe arbitru nu am de ce să fiu supărat, sunt supărat pe jucători. Ei trebuie să fie jucători și să nu facă analiza arbitrajului, nici nu au voie. Ei să se analizeze pe ei și ce fac pe teren. E clar că Screciu e vinovat, dar nu putem să spunem că din cauza lui am pierdut două puncte.

Lipsa de experiență își spune cuvântul. Suntem ridicoli să nu facem analiză? Am fost și noi la echipa națională, nu am ajuns întâmplător. Dacă nici noi nu facem analiză… Jucătorii știau. Problemele sunt altele, nu când a egalat Chindia cu Farul, cu noi, cu Hermannstadt. E clar că avem o problemă de ordin mental. Nu am reușit să rezistăm cu Beer Sheva cinci minute, nu am reușit în seara asta, nu am reușit cu CFR când s-a jucat cu titlul pe masă”.

IRITAT DE MARTIC

”Problema e că noi ne retragem deliberat fără să discutăm lucrul ăsta. E cea mai mare problemă pe care am discut-o după meciul cu Rapid. Nu știu dacă e mentalitatea, poate astea sunt limitele, poate cerințele noastre sunt prea mari. Poate echipa nu e capabilă să se apere atât de sus. Fundașilor centrali, fiind lenți, poate le e frică să stea mai sus.

Eram supărat (n.red – când Ivan Martic a cerut schimbare) pentru că avem momente în care jucătorii sunt nemulțumiți că nu joacă. Sunt momente când joacă și nu mai putem… Când ai nemulțumirile astea, trebuie să te antrenezi mai mult. Dacă ești nemulțumit când nu joci și apoi ai momentele astea, înseamnă că nu ai ce căuta la o echipă cu pretenții, simplu”.

PEDEPSIȚII…

E treaba lor cum sunt obișnuiți, noi avem trei luni aici. Eu nu cred că până acum nu a fost disciplină aici. Probabil că amenzile sunt mai mari, dar nu cred că la un club din România e indisciplină, să facă jucătorii programul. E treaba lor, pot să notifice pe cine vor, e dreptul lor. Nu e de deranjat, era important ca ei să se antreneze.

Eu nu am nimic cu persoana Hanca, persoana Vînă, persoana Ivan, persoana Markovic. Eu am ceva cu sportivii! Nu pot să am ceva cu cineva doar că am visat eu urât azi-noapte”.

EVALUĂRI ȘI SCHIMBĂRI…

E clar că lucrurile se vor rezolva. E nevoie de timp, noi suntem de trei luni, nu putem să facem în trei luni ce nu s-a făcut de 31 de ani. Luăm problemă cu problemă și lucrurile se vor rezolva. Până în iarnă, jucătorii vor fi evaluați, iar în iarnă vor fi schimbări“.

 

 

Articolul precedentMedvedev amenință din nou statele NATO: Vor fi ținte legitime
Articolul următorCopiii, așteptați cu colindul la Primăria Târgu Jiu. Cum se fac înscrierile grupurilor