CSU Craiova prinde, cu mari emoții, biletele pentru Europa. Gîlcă: Nu mai contează cum câștigi, ci să câștigi

 

CSU Craiova a învins U Cluj cu scorul de 5-4, la loviturile de departajare, duminică seara, pe Stadionul ”Ion Oblemenco”, în barajul pentru preliminariile Conference League, în care scorul a fost egal după cele 90 de minute regulamentare (0-0) şi după prelungiri (1-1).

Portarul juveților, Laurenţiu Popescu, a fost eroul serii, apărând şuturile lui Dan Nistor şi Filip Ilie, la penalty-uri, după ce clujenii au fost în avantaj, goalkeeper-ul Edvinas Gertmonas parând lovitura lui Raul Silva.

Prima ocazie a partidei a aparţinut gazdelor (9), dar Gertmonas a respins în corner şutul lui Alexandru Creţu.

U Cluj a fost foarte aproape de deschiderea scorului, dar Popescu a respins salvator mingea trimisă cu capul de argentinianul Federico Anselmo. Creţu a trecut din nou pe lângă gol (29), însă nu a ajuns la o minge în faţa lui Gertmonas,

Portarul Craiovei a fost providenţial la voleu lui Dorinel Oancea (61), după care Gjoko Zajkov a blocat reluarea lui Robert Silaghi. Tot el a respins şi şutul fostului său coleg Ovidiu Bic (67).

Gertmonas s-a remarcat la cealaltă poartă (71), la reluarea lui Raul Silva.

Cea mai mare ocazie a aparţinut oaspeţilor (86), dar Valentin Gheorghe, scăpat singur, a trimis un lob peste poartă. Ardelenii au fost aproape să evite prelungirile, dar Popescu a avut o nouă intervenţie bună la şutul ivorianului Kevin Doukoure (90+4), din marginea careului.

În min. 118, şutul lui Lyes Houri a lovit mâna lui Vlad Gheorghe, iar arbitrul a dictat penalty pentru craioveni, transformat de jucătorul francez (120).

Clujenii s-au aruncat în atac, gazdele au recuperat şi a plecat pe contraatac, Koljic a marcat, însă reuşita sa (120+2) a fost anulată de VAR pentru ofsaid.

Echipa din Bănie a făcut pasul în spate şi a oferit o lovitură liberă din propria jumătate, mingea a fost aruncată în careu, iar Jovan Markovic l-a lovit pe Bogdan Mitrea în încercarea de a respinge (120+5). Arbitrajul video a intervenit şi Bîrsan a dictat penalty pentru ”şepcile roşii”, transformat de Dan Nistor (120+10), fostul jucător al Craiovei, care a trimis meciul la loviturile de departajare.

Pentru olteni au transformat Koljic, Mekvabişvili, Creţu, Houri şi Zajkov, iar pentru clujeni au înscris Bic, Mitrea, Chipciu şi Thalisson Kelven.

 

COSTEL GÎLCĂ: BĂIEȚII NU ȘI-AU PIERDUT SPERANȚA

 

Mă așteptam să fie un meci foarte dur, având în vedere valoarea jucătorilor lui U Cluj. Suntem bucuroși că băieții au fost conectați tot timpul la meci, nu și-au pierdut speranța.

Suporterii au fost și ei alături de noi, ne-au încurajat, a fost foarte important. La final nu mai contează cum câștigi, ci să câștigi. Mergem în cupele europene, era un an important pentru club.

Bineînțeles, te gândești la toate, dar trăiam cu speranța să fim pe tot parcursul meciului concentrați. Laurențiu Popescu a avut două intervenții fabuloase și a putut să salveze acest moment foarte greu.

E final de sezon, sunt multe lucruri care au dus la ratarea ocaziilor, a fost presiune mare pe ambele echipe. Cred că aceste lucruri si-au spus cuvântul în fața porții. Am avut probleme cu lotul, însă trebuie să ne uităm doar la rezultat. Trăiești cu speranța de a câștiga meciul și depinzi de jucători. În cazul acesta am depins de Popescu și cei care au executat”, a spus, după joc, antrenorul CSU. 

 

Articolul precedentGorj: L-au găsit mort, într-o râpă
Articolul următorCE Oltenia ar putea avea o negociere cu Comisia Europeană pe planul de restructurare. Valea Jiului pare condamnată