Cu spatele la zid, fără susținere la București, Vîlceanu îl atacă pe Romanescu. Primarul: Dacă e o strategie, să o facă publică

Deputatul liberal Dan Vîlceanu, președinte al PNL Gorj, l-a atacată public pe primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, și președinte la PNL Târgu Jiu, după ce edilul a transmis prin media că trebuie clarificată poziția primului din partid. Parlamentarul spune că Romanescu a amenințat, în trecut, că va părăsi tabăra liberală, cerând șefilor de la București să aleagă între ei doi, dar nu a făcut-o.

 

Romanescu: Am rămas pentru echipa mea din PNL Târgu Jiu

 

Primarul a replicat, arătând că a ținut să rămână alături de colegii din PNL Târgu Jiu, echipă care l-a ajutat să câștige două bătălii electorale foarte dificile. Totodată, acesta face trimitere la o posibilă strategie a lui Dan Vîlceanu care l-ar putea viza, atât pe el, cât și Organizația municipală. Despre acest ultim aspect se tot discută în unele medii în ultimul timp, nimic asumat, cel puțin deocamdată.

Dacă am rămas în PNL, am rămas pentru că sunt alături de valorile liberale, pentru că sunt alături de echipa mea din PNL Târgu Jiu. Cu această echipă am câștigat toate competițiile. În 2017 și în 2020, nu i-am văzut vehemenți când s-a pus problema candidaturii mele. Sunt declarații care pot să fie ca o strategie în jurul domnului Vîlceanu, dar ar fi bine, dacă e o strategie, să o facă publică, nu să vină permanent cu atacuri la adresa organizației municipale și adresa mea ca președinte”, a declarat, ca replică, la Radio Infinit, Romanescu.

Senator Iordache: Nu mai sunt agreați, sub nicio formă

Poziția lui Dan Vîlceanu în fruntea PNL Gorj pare să nu mai fie agreată la nivel central, iar de aici posibile strategii ale deputatului, așa cum s-a pomenit și mai sus. Situația a fost pusă pe tapet, cu subiect și predicat, de senatorul Ion Iordache, oficial care a anunțat că PNL Gorj, prin conducătorii organizației, nu mai are trecere la nivel național în urma prieteniei cu Florin Cîțu.

Acum organizația Gorj nu mai are trecere nicăieri, pentru că a greșit la nivel național, alături de Cîțu și nu mai sunt agreați, sub nicio formă’‘, declara Iordache.

Articolul precedentVeșninca pomenire! Cărbunele devine istorie. Guvernul a stabilit programul închiderii centralelor pe cărbune și a carierelor
Articolul următorÎnălțarea Domnului. Tradiții și Obiceiuri. Rugăciune