Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat, luni, după şedinţa Comitetului Interministerial pentru protejarea consumatorilor vulnerabili şi combaterea sărăciei energetice, că, până la finalul săptămânii, va fi publicată în transparenţă propunerea de act normativ privind noua schemă de sprijin.
Potrivit acestuia, scenariul de bază este continuarea actualei scheme pentru minim trei luni la energie electrică, iar la gaze pentru douăsprezece luni.
”Analizăm soluţii pentru a menţine energia accesibilă fără creşteri bruşte ale facturilor. Propunem măsuri tranzitorii pentru o piaţă mai transparentă, mai lichidă şi mai stabilă. După finalizarea prelungirii schemei de compensare-plafonare, vom implementa noi forme de sprijin pentru consumatorii vulnerabili prin carduri sau vouchere de energie. Un sprijin mai bine ţintit, pentru cei care au cu adevărat nevoie de el. Ne asigurăm că fiecare familie şi afacere va avea acces la energie la preţuri echilibrate, menţinând competitivitatea economică a ţării”, a transmis ministrul.