Cursuri suspendate la UCB! Se așteaptă rezultatele analizelor studentei suspecte de coronavirus

Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a anunțat că s-au suspendat toate cursurile până la data de 2 martie. Decizia vine după ce o studentă s-a simțit rău luni, în timp ce se afla la facultate. Aceasta s-a întors de zilele trecute din Italia, din apropierea unui focar de coronavirus, și a fost internată la Secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Tânăra va fi supusă unor investigații medicale amănunțite, în primă fază medicii vorbind despre simptome specifice unei VIROZE.

Alin Țimpea, purtătorul de cuvânt al UCB ne-a precizat că se poate reveni asupra deciziei:

În cazul în care nu se confirmă îmbolnăvirea cu coronavirus, conducerea universității poate lua decizia revenirii la cursuri”.