Curtea Constituțională a decis: Florin Iordache, constituțional în fruntea Consiliului Legislativ

 

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizările PNL şi USR privind numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, informează AGERPRES. 

Liberalii au depus, în 22 octombrie, sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la hotărârea Parlamentului privind numirea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.

În document se arăta că hotărârea Parlamentului încalcă principiul legalităţii, prevăzut de Constituţie.

Liberalii au subliniat că, potrivit Legii 73/1993, preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc prin votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, reuniţi în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a trei propuneri ale Birourilor permanente pentru fiecare funcţie, cu avizul Comisiilor juridice reunite. Ei menţionau că pentru numirea lui Florin Iordache s-au înregistrat 185 de voturi, în timp ce legea prevede 234.
Tot în sesizare se reclama că hotărârea Parlamentului este neconstituţională deoarece Florin Iordache nu îndeplineşte condiţia privind buna reputaţie profesională şi morală prevăzută de Legea 73/1993, în condiţiile în care a promovat, în calitate de ministru al Justiţiei în Guvernul Grindeanu, OUG 13/2017 şi proiectul privind amnistia şi graţierea.

Articolul precedentA amenințat că își dă foc în Piața Prefecturii
Articolul următorSchema de ajutor de stat pentru restructurarea CE Oltenia, aprobată