Curtea de Conturi a verificat cheltuielile din starea de urgență. Ce a găsit la Primăria Târgu Jiu

Controalele Curţii de Conturi de la Primăria Târgu Jiu au certificat faptul că toate cheltuielile instituţiei în starea de de urgenţă au avut justificare şi au fost făcute legal. Edilul Marcel Romanescu a confirmat informaţia, asta după ce judeţul Gorj este fruntaş într-un top al cheltuielilor per persoană, plăţi pentru cei aflaţi în izolare şi autoizolare, în perioada mai-iulie 2020.

În izolare, erau în mare parte cetăţeni din municipiul Târgu Jiu, care veniseră din afară şi ajunseseră la domiciliul din oraş. Am alocat 30 de lei pe zi, hrană rece, pentru fiecare persoană în parte. Sumele au fost transferate, în mod legal, într-un cont pentru situaţii de urgenţă, iar ulterior cheltuiala s-a făcut transparent şi legal. Nu avem niciun fel de măsură impusă de Curtea de Conturi după acest control făcut pentru sumele alocate pe perioada stării de urgenţă şi de alertă. Am satisfacţia că, înainte de a se face această raportare, am avut controlul Curţii de Conturi, 30 de zile, la Primăria munciipiului. După prima perioadă de izolare şi autoizolare, s-a constatat că toate aceste sume au fost cheltuite în mod corect, legal”, a declarat primarul din Târgu Jiu.

 

Articolul precedentRomanescu, reacție la scandalul ”Înregistrarea”: Este cea mai jenantă poziție pe care putea să o aibă PSD
Articolul următorDemisie în PSD Târgu Jiu! Un vicepreședinte acuză premeditarea furtului voturilor alegătorilor