Dan Ilie Morega, fost prefect și parlamentar de Gorj, continuă să șofeze deși polițiștii i-au retras permisul de conducere din motive medicale. Morega a anunțat că va contesta decizia în instanță, însă, până atunci, are deja două dosare penale în speță.
„Astazi, 18 februarie, ora 10.50, politistii din cadrul Politiei orasului Baia de Arama, in timp ce se aflau în exercitarea atributiilor de serviciu, au oprit pentru control un barbat de 78 de ani, din municipiul Târgu Jiu, judetul Gorj, in timp ce conducea un autoturism in orasul Baia de Arama. Cu ocazia verificarilor efectuate, politistii au constatat faptul că bărbatul ar avea permisul de conducere retras, din motive medicale. In cauză, a fost intocmit dosar penal, sub aspectul săvârsirii infractiunii de conducerea unui vehicul fãră permis de conducere”, a transmis, duminică, IPJ Mehedinti.
Reamintim, în 6 februarie 2024 fostului politician i-a fost retras dreptul de a conduce din motive medicale, iar câteva zile mai târziu, la 12 februarie, Dan Ilie Morga a fost surprins la volanul mașinii personale, în trafic, pe raza municipiului Târgu Jiu.