Dăncilă a desemnat-o pe Olguţa Vasilescu şef de campanie şi se vede preşedintele României

Viorica Dăncilă este tot mai convinsă că va ajunge în turul doi al alegerilor prezidenţiale şi le va câştiga. Şeful PSD i-a încredinţat Olguţei Vasilescu coordonarea campaniei electorale şi crede că împreună vor reuşi să capaciteze la maximum primarii PSD, determinindu-i să se implice serios în convingerea alegătorilor. Şeful social-democraţilor a precizat că sondajele interne indică faptul că va accede în turul doi şi, pe mai departe, se bazează inclusiv pe sprijinul edililor din alte formaţiuni politice.

Vom obţine un scor care să ne permită intrarea în turul doi şi să câştigăm alegerile prezidenţiale.Vom intra în turul doi. Eu am încredere în fiecare primar din această ţară şi spun un lucru, poate pe unii o să îi mire, nu numai în primarii PSD, am încredere şi în alţi primari, pentru că sunt conştienţi cu toţii, din afirmaţiile membrilor PNL, că vor tăia acele proiecte locale, şi ştiu şi ei că au venit şi ei în faţa comunităţii cu propriile lor proiecte, aşa cum noi am venit cu un program de guvernare. Dacă aceste proiecte sunt întrerupte cred că va afecta nu numai primarii PSD, ci şi din alte formaţiuni politice”, a spus, luni seara, la România TV, Dăncilă.

Articolul precedentRomanescu se gândeşte la un alt decor stradal în perioada sărbătorilor de iarnă
Articolul următorImagini! Un preot a încercat să îi sărute mâna lui Marian Oprișam