Cadavrele a 150 de oi, capre, iezi, miei, dar și o cabalină au intrat în putrefacție pe un câmp de la marginea comunei Dănești. Inspectorii sanitar-veterinari au descins la fața locului și au cerut autorității locale să rezolve problema, iar pe proprietarul animalelor l-au amendat cu 500 de lei. Situația a fost generată de un cioban din județul Dolj care a ajuns cu turma în zonă, dar din cauza lipsei hranei o parte din animale au murit.