Daniel Burlan: CE Oltenia va funcționa cu cinci grupuri și va avea două în rezervă, în 2023

Complexul Energetic Oltenia va funcționa cu cele șapte grupuri energetice pe baze comerciale și în anul 2023 a anunțat directorul general, Daniel Burlan.

În planul de restructurare se prevedea închiderea grupului 3 de la Rovinari și a grupului 7 de la Turceni. Închiderea grupului 3 era corelată cu deschiderea grupului 5, la Rovinari, dar la grupului 5 a întârziat procesul de modernizare, știți ce probleme a avut contractorul Romelectro, iar grupul 7 de la Turceni era în ordinea de merit ultimul grup.

Doar că a apărut această situație, iar aceste grupuri trebuie să fie trecute în rezervă tehnică. Ele vor fi menținute în stare de funcționare și, la cererea Transelectrica, pot fi puse în funcțiune.

Situația actuală ne cere ca aceste grupuri să aibă producție și în 2023, ele vor fi prevăzute cu producție, pentru că regimul de funcționare al CEO va fi cu cinci grupuri din șapte,  la cinci grupuri în funcțiune trebuie să avem și grupuri în rezervă – fiecare grup are perioada sa de reparații anuale și de rezervă. Atâta timp cât compania nu solicită creșterea ajutorului de restructurare, putem funcționa în condiții comerciale cu aceste grupuri”, a spus, la o conferință organizată de publicația “Focus Energetic”, șeful CE Oltenia.

Articolul precedentDemers în Parlament: Vrea să limiteze viteza trotinetelor electrice
Articolul următorFără precedent: Pensionare a 60 de judecători, aprobată într-o singură zi