Forfotă, agitație, nervi, calcule peste calcule, alergătură de zici că vine sfârșitul lumii, dar totuși în suflete se dospește bucurie.Vine Crăciunul, mai sunt câteva zile și suflarea omenească nu mai are liniște.Bogați sau săraci lipiți, cu toții așteaptă marea sărbătoare.Fiecare cu motivul său, cu speranțe, gânduri neștiute de nimeni care nutresc împlinire în ziua magică.Dincolo de oboseală și încrâncenare simți bucurie.Greu de descris, e Crăciunul, ziua minune care a dat cel mai mare dar creștinății.Românii au așteptat un an, e rost de bucurie, prea multe zile cu suflet încărcat de urât au numărat prin calendarele colorate mincinos în vesel.În tot acest timp, există și ei, cei care cu bocceluța la spinare au plecat în necunoscut pentru a căuta ziua de mâine.Ceasurile de pe aici s-au defectat de prea multă vreme, meșterii voturilor nu știu să le dreagă, nu le găsesc cusurul.Nu mai arată mâine, secundarul toacă pe loc foame și lipsuri.Minutul speranței și al binelui nu mai există, a fost vândut pentru o țigară care să scoată fumuri.Atât de importantele fumuri.Ce s-ar face unii fără ele, ce ar fi?
Îndrăznește să crezi, de Crăciun, românii sunt ștergare pentru castroanele Europei
Mulți, prea mulți conaționali nu vor ajunge acasă de sărbători.Unii s-au obișnuit, un pachet primit din România mai alină dorul.Nu au uitat nimic, doare, sfâșie sufletul noaptea, când somnul e mai dulce.Alții se amăgesc cu un grătar, o conversație cu cine o mai avea timp de ei și, gata, au petrecut.Biletele de avion sunt fantastic de scumpe, lasă că e bine acasă și în ianuarie.Banii plâng când sunt împrăștiați cu ușurință, durerea brațelor a trecut, dar inima nu uită amarul îndurat acolo doar pentru ei.Pentru hârtiile dătătoare de mâine cel pierdut acasă, în România.
O să îi spun John.E un tânăr din Târgu Jiu cunoscut de mulți.A crescut greu, viața l-a obligat să îndure de mic copil.Școală nu prea multă, se închideau fabricile, iar pâinea era principala prioritate a părinților.El, pe unde era nevoie, greii orașului îl foloseau pentru diverse comisioane.Era de încredere, nu șoptea o vorbă.Nici nu mai știe de câte ori a adormit pe la uși, musai trebuia să existe un planton, se practicau jocuri de noroc pe bani mulți, cineva trebuia să stea de șase.Știe multe John, nu le povestește, dar vremurile alea au trecut și viața și-a cerut drepurile.Are un copil, e adolescent, iar Târgu Jiu, România, nu îi dădea șansa de a-i oferi o copilărie așa cum nu a avut-o el.A muncit și zi, și noapte, leneș nu este, dar încearcă să plătești chirie din minimul pe economie, să trăiești.Copilul trebuie dus la grădiniță, la școală, are nevoi, de unde?Praful de pe tobă nu ține de foame.Nici în haine sau încălțări nu se transformă.
Acum, ”a aterizat” în Anglia.De nevoie.E greu la început, spală vase, face diverse la un restaurant de tranzit, situat pe marginea unei autostrăzi.Începe programul la 15:30, termină la 23, șase zile pe săptămână.Casă, masă gratuite și 200 de lire pe săptămână.Bani curați.”A fost mai greu cu mâncarea, patronul e din Bangladesh, sunt meniuri tradițonale indiene.L-am convins să mă lase să îmi fac ciorbe, fripturi, cam ce vreau eu.Carne de porc nu există”, se destăinuie John.Speră să plece curând de acolo, la o fabrică de ciocolată din apropiere se plătește cu 7,5 lire ora de muncă.Până atunci, taie ceapă, spală vasele, dă cu mopul, asta va face și de Crăciun.Trimite acasă 600 de lire lunar, unde economisea banii aștia în Târgu Jiu?
O Românie de Johni nu vor fi acasă de sărbători.Blestemul a venit de la televizor, de unde oameni bine îmbrăcați și purtători de vorbe alese au transformat românii în ștergare pentru castroanele Europei.
