De sâmbătă, vremea se răcește serios. Sunt așteptate precipitații în weekend

După o zi foarte caldă vineri, temperaturile încep să scadă, anunță pagina de meteorologie Climatologie și Prognoze globale.

”Vineri va fi o zi caldă, în care temperaturile vor urca până la 35-36 grade în Vestul țării. Depresiunea mediteraneană care se apropie va antrena un aer mai cald, din zona Mediteranei, care favorizează deja apariția nopților tropicale în Vestul țării.
Și în Sud va fi cald, cu maxime de 34-35 grade în zona Olteniei și 31-32 grade în zona Munteniei. În Moldova vor fi valori ceva mai moderate, cuprinse între 23 de grade în nordul regiunii și 30 de grade în sudul regiunii.
Aerul polar va sosi în țara noastră, intrând în regiunile vestice pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă. Astfel, a doua zi de weekend va aduce o scădere drastică a valorilor, de la 35-36 de grade în ziua de vineri, la maxime ce vor atinge 21 de grade în sudul Câmpiei de Vest și Banat și chiar sub 20 de grade Celsius în nordul regiunii. Valorile vor scădea la 19-21 grade Celsius și în zona Depresiunii Transilvaniei și va începe să plouă. În sud va fi ceva mai cald, cu maxime de 27-31 grade în zona Munteniei, 24-28 de grade în zona Olteniei. Aerul cald se va resimți mai puțin prin zona Moldovei, unde maximele vor rămâne asemănătoare zilei de vineri, fiind cuprinse între 23-24 grade Celsius în nordul regiunii și 29-30 în sud.
Duminică va fi o zi în care valorile vor trece cu greu de 20 de grade Celsius la ora la care se înregistrează temperatura maximă. Regiunile în care se va depăși acest prag vor fi cele din vest, nord-vest și sud-vest, urmând ca în celelalte să avem parte de o duminică autentică, de toamnă, cu temperaturi cuprinse între 16 și 19 grade Celsius”, transmite sursa enunțată.

PRECIPITAȚIII

Cantitățile de apă vor fi unele semnificative pentru un sfârșit de săptămână de septembrie, dar vor fi reduse pentru seceta care domină țara noastră.
Articolul precedentRotaru: Nu am discutat cu PAOK pentru transferul lui Baiaram. Există interes de la alte echipe
Articolul următorGeneral al Armatei României găsit împușcat în cap