De sărbători, în România: Și-a dat foc în prima zi de Paște

Un tânăr de 27 de ani, din Vișeu de Sus, județul Maramureș, s-a autoincendiat, folosind doi litri de benzină, chiar în ziua de Paști. Vecinii alarmați au reușit să-l stingă, iar un echipaj medical l-a transportat la spital. Se pare că tânărul are o datorie de 5.000 de euro pe care nu a reușit să o achite. De altfel, el a încercat să se spânzure, în urmă cu doar câteva zile.

Azi, 2 mai, la ora 15.00, polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați de o femeie de 53 ani, din oraș, despre faptul că fiul ei și-ar fi aruncat benzină pe corp și și-a dat foc.

Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat apelanta și persoana în cauză, un tânăr de 27 ani, ambii din Vișeu de Sus.

Din discuțiile purtate cu apelanta, polițiștii au constatat că tânărul de 27 ani și-a aruncat benzină peste corp, după care și-a dat foc cu o brichetă.

La fața locului a fost prezent și un echipaj al ambulanței, care l-a transportat la spitalul din Vișeu de Sus în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Tânărul prezintă arsuri de gradul 2 si 3 și a fost  redirecționat la Spitalul Județean de Urgență <<Dr. Constantin Opriș>> din Baia Mare.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”’, a transmis IPJ Maramureș.

Articolul precedentPraf și pulbere! România a ratat și Campionatul Mondial de Handbal Masculin. Băieții aveau nevoie de un egal
Articolul următorO femeie a căzut zeci de metri, într-o râpă, la Rânca