Decizie: Se pregătește redeschiderea minelor cu resurse neenergetice

 

Minele cu resurse minerale neenergetice (altele decât cele de cărbune și uraniu) închise definitiv prin hotărâri de guvern vor putea fi redeschise, inclusiv de către companii de profil deținătoare de licențe miniere aflate în insolvență, a decis, vineri, Executivul, printr-o ordonanță de urgență de modificare și completare a Legii minelor, anunță profit.ro.

Potrivit OUG, vor putea fi redeschise: a) mine sau părți din perimetrele de exploatare de resurse minerale neenergetice, închise, pentru care operatorii economici au deținut licențe ori au desfășurat activități pe baza avizelor la programele anuale de exploatare și/sau programelor anuale de lucrări; b) mine sau părți din perimetrele de exploatare de resurse minerale neenergetice care au constituit obiectul unei concesiuni miniere a cărei perioadă de valabilitate a expirat; c) mine sau părți din perimetrele de exploatare de resurse minerale neenergetice, situate în interiorul unor perimetre de exploatare cu activitatea oprită înainte de intrarea în vigoare a OUG și care nu fac obiectul unei licențe.

Articolul precedentGorj: S-a răsturnat cu mașina pe carosabil. Victime
Articolul următorTârgu Jiu: Concert al Fanfarei Armonia, duminică de dimineață, în Parcul Central