Delegația FMI merge la Ministerul Muncii. Ce spune ministrul în exercițiu

Sosirea unei delegații a Fondului Monetar Internațional în România a generat speculații ce vizează un viitor acord ce va fi semnat de țara noastră. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a infirmat aceste zvonuri.

Venirea FMI în România este o chestiune de rutină, pe analiza indicatorilor macro-economici. Vom avea şi noi, la Ministerul Muncii, o întâlnire cu delegaţia FMI marţi dimineaţa, la ora 9.00. Nu avem nicio problemă în sensul acesta. România nu are acord cu FMI, iar Guvernul României este responsabil, iar toate măsurile care au fost luate pentru creşterea veniturilor românilor au fost luate la pachet cu măsuri privind o mai bună colectare a veniturilor statului, inclusiv e-factura”, a precizat ministrul.

Articolul precedentLider politic maghiar: Dacă Ucraina pierde războiul, revendicăm Transcarpatia
Articolul următorSondaj CURS: Românii nu mai vor ca PSD și PNL să guverneze împreună. Liberalii pierd teren