Demers de suflet: Monumentul dedicat lui Traian Predulescu va fi restaurat

Monumentul dedicat lui Traian Predulescu, fost fotbalist și antrenor la Pandurii Târgu Jiu, va fi restaurat. Odată cu începerea lucrărilor la construcția noului stadion din Târgu Jiu, lucrarea de marmură a fost dislocată de la locul în care se afla amplasată, fix în direcția zonei de tribună de unde regretatul om de fotbal urmărea meciurile echipei sale de suflet, și afectat de modul indolent în care a fost depozitat.

Mihai Prunariu, președintele Asociației Județene de Fotbal Gorj, împreună cu colectivul forului fotbalistic județean și Lucian Calotă și-au asumat reabilitarea monumentului, care, de această dată, va fi amplasat în zona sediului AJF Gorj, imediat ce va fi refăcut.

Pe lângă multe alte activități, Traian Predulescu este unul dintre cei câțiva sufletiști care au pus umărul la renașterea echipei Pandurii, într-o perioadă în care echipa nu mai exista. Atunci, un grup de oameni extraordinari au reînceput activitatea fotbalistică la Târgu Jiu de la nivel de campionat județean. Peste câțiva ani, cuplul de antrenori Mihai Stelescu – Traian Predulescu a reușit să readucă formația fanion a fotbalului gorjean în Divizia B, performanță în realizarea căreia, la un moment dat, nu mai credeau nici cei mai pătimași suporteri.

În ultimii ani de viață s-a dedicat copiilor, într-o perioadă în care la Pandurii nu funcționa un Centru de Copii și Juniori. De altfel, la vremea respectivă a văzut și inițiat mai mulți țânci care urmau să ajungă campioni naționali, câștigători ai Turneului ”Gheorghe Ola”.

 

Traian Predulescu a decedat la 25.08.2005, în timp ce se afla cu o grupă de copii la București.

 

”Răzbate negru zvon din Capitală

Mai pe la prânz, prin aburii căldurii

Că-ntro secundă, neagră, criminală

Se duse nea Traian de la Pandurii”,

Ilie Piperi, la aflarea veștii decesului antrenorului Predulescu.

 

Foto: Traian Predulescu și una dintre grupele de pe atunci de la Pandurii Târgu Jiu.

Cu mulțumiri, domnului Boby Arjoca Staicu

 

 

Articolul precedentA murit actorul Bogdan Stanoevici
Articolul următorCupa României, tragere la sorți: Meciul orgoliilor eterne încă din optimile competiției