Federația Națională a Muncii cere parlamentarilor de Gorj includerea pe municipiului Târgu Jiu și a comunelor Dragotești și Telești pe lista zonelor afectate de poluarea remanentă, ceea ce ar duce la reducerea vârstei de pensionare standard cu doi ani a cetățenilor care au locuit cel puțin 30 de ani în aceste localități.
”Stimați parlamentari de Gorj, Noi, semnatarii prezentei, reînnoim rugămintea către Excelențele Voastre de adăuga pe lista zonelor de remanență, din Legea Pensiilor, a următoarelor localități: Dragotești, Telești, precum și municipiul Târgu Jiu, care, în ciuda faptului că îndeplinesc condițiile prezenței lor acolo, au fost pe nedrept <<uitate>> să fie trecute pe această listă a zonelor de remanență! Așa că vă revine Excelențelor Voastre, ca reprezentanți ai gorjenilor în forul legislativ, onoarea de a repune cele trei localități la locul cuvenit, prin promovarea inițiativei legislative”, transmit sindicaliștii.
Reamintim, potrivit legii în cauză, ”Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de prafsau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparaflnos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor”.