Demers pentru anul școlar viitor : Vor ”să lege” vacanța de primăvară cu Ziua Muncii și sărbătorile Pascale

 

Federația părinților și aparținătorilor legali din România solicită Ministerului Educației mutarea vacanței de primăvară din anul 2024 în apropierea sărbătorilor cu zile libere legale, adică în loc de vacanța din 13-21 aprilie, cum propune inițiatorul, vacanța de primăvară să fie între 22-30 aprilie, după care urmează oricum zile libere 1 Mai, 2 Mai, 3 Mai (Vinerea mare), 6 Mai (a doua zi de Paște), scrie Edupedu.ro.

Semnatarii mai cer și încheierea cursurilor anului școlar următor pe 14 iunie 2024, în loc de 21 iunie cum e în proiect, iar în privința vacanței mobile din luna februarie, ar trebui ca „ministerul să se asigure că distribuția județelor pe cele trei săptămâni este egală, iar săptămâna de vacantă a fiecărui județ rămâne la fel în fiecare an”.

 

Comunicatul este semnat de FePAL – Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România, Grupul Civic „Părinții cer schimbare”, Grupul Civic „Părinții elevilor din România”, Asociația SUPRA, Asociația ”Mame pentru Mame”.

Articolul precedentDoljean salvat după ce a căzut într-o fântână
Articolul următorCiolacu, convins că Iohannis îl va desemna premier: Putem creiona și din 2024 o coaliție, dacă nu o alianță