Demers politic: Reducerea indemnizației parlamentarilor care înjură

 

Parlamentarii USR-PLUS propun modificarea Statutului deputaților și al senatorilor, astfel încât parlamentarii care adresează injurii altor parlamentari sau demnitari să fie sancţionaţi cu reducerea indemnizației până la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, pentru o perioadă de cel mult trei luni.

Am văzut zilele trecute cum acționează extremiștii în Parlament. Am văzut înjurături și jigniri care nu își au locul niciunde, cu atât mai puțin în clădirea Parlamentului. Știu că acești indivizi nu se vor opri aici și, de aceea, este nevoie de noi sancțiuni. Nu putem tolera comportamentul de maidan afișat zilele trecute. Iar social-democrații, dacă vor să dovedească că s-au rupt de mesajele lui Liviu Dragnea, Codrin Ștefănescu și Serban Nicolae, trebuie să înceteze orice colaborare cu extremiștii din AUR”, a declarat Ionuț Moșteanu, liderul USR-PLUS din Camera Deputaților.

 

Articolul precedentPrognoza meteo pentru următoarele 14 zile în Oltenia: Temperaturile ajung chiar și la 20 de grade Celsius
Articolul următorBaschet: Macedoneanul Jordanco Davitkov, noul antrenor al CSM Târgu Jiu